Protest al magistraților împotriva modificărilor legilor justiției. Lista sutelor de semnatarilor. Printre modificările vizate de protest sunt și cele ”dedicate” ministrului Cazanciuc

Justiție

articol – romaniacurata.ro
26 iulie 2015

Peste 400 de judecători și procurori au semnat Memoriul de Protest împotriva modificărilor legilor justiției (normele care privesc accesul în magistratură) propuse săptămâna trecută în Consiliul Superior al Magistraturii (vezi aici). Despre propunerile de modificare ale legilor justiției România Curată a scris săptămâna trecută, arătând că două dintre acestea îl vizează în mod expres pe actualul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc, care ar beneficia direct de ele (detalii aici).

”Atragem atenţia că aceste modificări, efectuate în condiţii netransparente, fără consultarea magistraţilor, reprezintă o întoarcere la prevederi a căror înlăturare a fost susţinută de tot corpul judiciar în perioada 2007-2009 şi au fost puternic criticate prin rapoartele cu privire la sistemul judiciar în cadrul monitorizării justiţiei prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) agreat de Uniunea Europeană şi România.”, se arată în Memoriul de Protest al magistraților, care consideră că acestea ”vor determina consecințe asupra sistemului judiciar”. Semnatarii mai arată că modificările propuse de comisia de specialitate a Consiliului Superior al Magistraturii ”au fost efectuate în condiţii netransparente, fără consultarea magistraţilor”.

Modificările propuse împotriva cărora magistrații protestează sunt următoarele:

  • reintroducerea numirii directe în funcţia de judecător ori procuror a magistraţilor asistenţi şi a avocaţilor cu vechime de cel puţin 18 ani, exclusiv pe bază de interviu, la judecătorii şi la parchetele de pe lângă acestea (art. 33 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 303/2004)
  • schimbarea modalităţii de susţinere a examenului de promovare în funcţii de execuţie, prin instituirea ca probă a unei aşa numite evaluări a activităţii profesionale pe ultimii 3 ani (transformarea unei condiţii de participare în notă de promovare) (art. 46 din Legea nr. 303/2004)
  • reintroducerea prevederii privind numirea foştilor magistraţi cu vechime de minim 10 ani în funcţii vacante la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde au funcţionat. (art. 33 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 303/2004),

Protestul a fost înaintat Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei.

Textul memoriului poate fi citit integral aici (în format .pdf – click).

LISTA MAGISTRAŢILOR (JUDECĂTORI ŞI PROCURORI) CARE SUSŢIN MEMORIUL

  1. 1. Dragos Călin, judecător, Curtea de Apel Bucureşti
    2. Amalia Cecilia Moleanu, judecător, Tribunalul Mehedinţi
    3. Roxana Maria Călin, judecător, Tribunalul Bucureşti
    4. Ionuţ Militaru, judecător, Curtea de Apel Bucureşti
    5. Claudiu Drăguşin, judecător, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti
    6. Carmen Solcoi, judecător, Tribunalul Braşov
    7. Robert Cadea, judecător, Tribunalul Braşov
    8. Cosmin Radu Mitroi, judecător, Tribunalul Teleorman
    9. Marilena Neacşu, judecător, Tribunalul Bucureşti
    10. Laurentiu Mihai Bălan, judecător, Judecătoria Sfântu Gheorghe
    11. Oana Pelin, judecător, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti
    12. Liviu Cornel Dobranişte, judecător, Curtea de Apel Bucureşti
    13. Alexandru Felix, judecător, Tribunalul Buzău
    14. Delia Duros, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti
    15. Cezar Ştefănescu, judecător, Curtea de Apel Bacău
    16. Alina Nadia Guluţanu, judecător, Tribunalul Bucureşti
    17. Cristina Florea, judecător, Tribunalul Brașov
    18. Vlad Andrei Ardeleanu, judecător, Judecătoria Constanța
    19. Oana Cristina Munteanu, judecător, Judecătoria Constanta
    20. Ciprian Bodu, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia
    21. Vica Oprisan, judecător, Judecătoria Călaraşi
    22. Ioana-Andreea Roescu, judecător, Judecătoria Drăgăşani
    23. Ilisie Teofil, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
    24. Rosina-Valentina Todea, judecător, Judecătoria Cluj-Napoca
    25. Octavian Samoilă, judecător, Judecătoria Drăgăşani
    26. Ştefan Aurelian Ispăşoiu, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov
    27. Aurelian-Marian Murgoci-Luca, judecător, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti
    28. Ioana Brădăţeanu, judecător, Tribunalul Iasi
    29. Elena Mihaela Toma, judecător, Judecătoria Targoviste
    30. Dorina Ivascu, procuror, DNA, ST Galaţi
    31. Victor Chiţu, judecător, Curtea Militară de Apel Bucureşti
    32. Valentin Marian Pascu, judecător, Judecătoria Lugoj
    33. Costin Andrei Stancu, judecător, Tribunalul Specializat Argeş
    34. Dana Iuliana Stancu, judecător, Judecătoria Piteşti
    35. Adela Popescu, judecător, Tribunalul Valcea
    36. Lilica Viuleţ, judecător, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti
    37. Claudiu Corobană, judecător, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti
    38. Ștefania Anton, judecător, Curtea de Apel Suceava
    39. Liviu Mihai Urziceanu, judecător, Judecătoria Arad
    40. Bogdan Mateescu, judecător, Judecătoria Rm. Vâlcea
    41. Adina Ghiţă, judecător, Tribunalul Dolj
    42. Nicoleta Ghiciulescu, judecător, Judecătoria Chişineu Criş
    43. Mircea Pîrvu, judecător, Judecătoria Băileşti
    44. Alin Vasonan, judecător, Curtea de Apel Oradea
    45. Laura Uce, judecător, Tribunalul Vâlcea
    46. Monica Anghel, judecător, Judecătoria Vălenii de Munte
    47. Cristian Nicolae Iliescu, judecător, Tribunalul Dolj
    48. Daniela Delia Stoica, judecător, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti
    49. Grigore Surd, judecător, Tribunalul Satu Mare
    50. Ioana Mihaela Neacşa, judecător, Tribunalul Argeş
    51. Corina Tudor, judecător, Tribunalul Bucureşti
    52. Ancuta Blănariu, judecător, Judecătoria Roman
    53. Cosmin Ungureanu, judecător, Judecătoria Slatina
    54. Anca Codreanu, judecător, Tribunalul Covasna
    55. Vasile Bozeşan, judecător, Tribunalul Teleorman
    56. Maria-Cătălina Marcu, judecător, Curtea de Apel Suceava
    57. Mihail Stănescu-Sas, judecător, Curtea de Apel Constanţa
    58. Rareş Ciauşu, procuror, DIICOT Cluj
    59 Lucian-Cosmin Manoloiu, judecător, Judecătoria Slatina
    60. Ciprian Cristian Purice, judecător, Judecătoria Slobozia
    61. Mihaela Bunăiașu, judecător, Judecătoria Slatina
    62. Alexandra Ghergheşanu, judecător, Tribunalul Bucureşti
    63. Mădălina Cioară, judecător, Tribunalul Vaslui
    64. Adrian Păcurar, judecător, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti
    65. Iarina Prelipceanu, judecător, Tribunalul Cluj
    66. Cristina Ardeleanu, judecător, Tribunalul București
    67. Dragoş Păduraru, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa
    68. Victor Văduva, judecător, Judecătoria Constanţa
    69. Florin Lupaşcu, judecător, Tribunalul Specializat Mureş
    70. Melania Isopescu, judecător, Judecătoria Piatra-Neamt
    71. Ioana Nicoleta Spiridonescu, judecător, Judecătoria Craiova
    72. Andreea Maria Dumbrăveanu, judecător, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti
    73. Călin Dumbrăveanu, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti
    74. Simona Taus, judecător, Judecătoria Zărnești
    75. Andrea Meșter, judecător, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti
    76. Delia Elena Holbocianu, judecător, Judecătoria Suceava
    77. Claudiu Holbocianu, judecător, Judecătoria Suceava
    78. Ciprian Tiţa, judecător, Judecătoria Piteşti
    79. Ibolya Szende Bolbos, judecător, Tribunalul Bistrita Năsăaud
    80. Iulia Ioana Bilciu, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov
    81. Cristina Moisa, judecător, Curtea de Apel Bucureşti
    82. Angelica Ulianov, judecător, Judecătoria Constanţa
    83. Gabriel Ulianov, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa
    84. Marcu-Aurelian Cîrstea, judecător, Judecătoria Bălcesti
    85. Serena Evda Militaru, judecător, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti
    86. Adriana Daniela Barcau, judecător, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti
    87. Diana Mușuroiu, judecător, Judecătoria Târgoviște
    88. Adrian Năstase, judecător, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
    89. Ioan Fundătureanu, judecător, Tribunalul Arges
    90. Adina Fundătureanu, judecător, Curtea de Apel Piteşti
    91. Gabriel-Cristian Ursa, judecător, Judecătoria Tg. Mureş
    92. Ovidiu-Ştefan Scarlatescu, judecător, Judecătoria Lugoj
    93. Oana Ionescu, judecător, Judecătoria Călăraşi
    94. Simona Ştefania Matei, judecător, Tribunalul Brasov
    95. Corina Etcu, judecător, Judecătoria Iaşi
    96. Silviana Camelia Călin, judecător, Judecătoria Calarasi
    97. Oana Stroiu, judecător, Judecătoria Braşov
    98. Ioan-Paul Chiş, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti
    99. Loredana Alexandrescu, judecător, Judecătoria Iași
    100. Vasile Airinei, procuror, DIICOT ST Iaşi
    101. Răzvan Dicu, judecător, Tribunalul Galaţi
    102. Anca Pârleţeanu, judecător, Judecătoria Constanţa
    103. Maria Timoaşcă, judecător, Judecătoria Constanţa
    104. Adriana Nicolae, judecător, Judecătoria Buzau
    105. Diana Deculescu, judecător, Judecătoria Constanţa
    106. Bogdan Ciprian Pîrlog, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    107. Dan Lixandru, judecător, Judecătoria Slatina
    108. Antonela Alis Jica, judecător, Judecătoria Vălenii de Munte
    109. Adrian Popescu, judecător, Judecătoria Pucioasa
    110. Horaţiu Constantin Stângaciu, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău
    111. Ioana Hanganu, judecător, Judecătoria Piatra Neamt
    112. Dragoş Gheorghe, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca
    113. Liliana – Mirela Puşcaşu, judecător, Judecătoria Onești
    114. Bogdan Zdrenghea, judecător, Tribunalul Cluj
    115. Anca Moldovan, judecător, Curtea de Apel Cluj
    116. Felix Lucian Șalar, judecător, Curtea de Apel București
    117. Marius Vâlcu, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti
    118. Florin-Mircea Zaharia-Lupu, judecător, Judecătoria Iasi
    119. Alexandra Luiza Barea Brezae, judecător, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti
    120. Mihai Hondor, procuror, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    121. George Ionescu, judecător, Tribunalul Argeş
    122. Andreea Diaconu, judecător, Tribunalul Argeş
    123. Lucia Dobrin, judecător, Tribunalul Timiş
    124. Petronela-Maria Mateiş, judecător, Tribunalul Bacău
    125. Irina Cătălina, judecător, Judecătoria Piatra-Neamţ
    126. Ioan Georgiu, judecător, Judecătoria Gherla
    127. Marina Braşovean, judecător, Judecătoria Vaslui
    128. Andreea Manuela Popovici, judecător, Judecătoria Bacău
    129. Monica Sortan, judecător, Curtea de Apel Cluj
    130. Alina Elena Comăniţă, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov
    131. Cristian Grigore, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe
    132. Evelina Oprina, judecător, Tribunalul Ilfov
    133. Georgeta Raluca Ancuţa, judecător, Judecătoria Craiova
    134. Dumitru Cristian Bogdan, judecător, Judecătoria Costeşti
    135. Irina Popescu, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa
    136. Constantina-Monica Turcu, judecător, Judecătoria Constanţa
    137. Nadina Drecea, judecător, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti
    138. Adrian Mihai Cârstea, judecător, Judecătoria Buzău
    139. Dana Maria Puiu, judecător, Tribunalul Salaj
    140. Alina Popescu, judecător, Tribunalul Bucureşti
    141. Cosmin Dijmărescu, judecător, Tribunalul Dolj
    142. Roxana Negrea, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
    143. Mihaela Apostol, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi
    144. Liana Nicoleta Arsenie, judecător, Tribunalul Teleorman
    145. Carmen Camelia Băilă, judecător, Tribunalul Arad
    146. Elena Ciulin, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București
    147. Iulia Lulciuc, judecător, Judecătoria Suceava
    148. Elena Lixăndroiu, judecător, Judecătoria Târgovişte
    149. Mihaela Beldie, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București
    150. Răzvan Bara, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov
    151. Alexandra Ion, judecător, Judecătoria Ploieşti
    152. Carmen Andreea Cimpoiasu Tanislav, judecător, Judecătoria Câmpina
    153. Nicoleta Burlacu, judecător, Judecătoria Timişoara
    154. Cristian Ungureanu, judecător, Judecătoria Vatra Dornei
    155. Daniela Loredana Hariton, judecător, Judecătoria Vatra Dornei
    156. Anca Cazac, judecător, Judecătoria Zărneşti
    157. Alina Palancanu, judecător, Judecătoria Botoşani
    158. Sorina Iolanda Marinas, judecător, Judecătoria Craiova
    159. Dana Cosareanu, judecător, Tribunalul Bucureşti
    160. Sirbu Monica Elena, judecător, Judecătoria Timișoara
    161. Cristian-Marius Grecescu, judecător, Tribunalul Dolj
    162. Carmen Layet, judecător, Judecătoria Buftea
    163. Mihaela Bivol, judecător, Tribunalul Suceava
    164. Larisa Isabella Munteanu, judecător, Tribunalul Ialomiţa
    165. Mădălina Enache, procuror, Parchetul d.p.l. CA Bucureşti
    166. Adriana Macarie, judecător, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti
    167. Bogdan Niculescu, judecător, Judecătoria Intorsura Buzăului
    168. Claudia Toma, judecător, Judecătoria Târgu Mureș
    169. Dana Rusu, judecător, Judecătoria Gherla
    170. Irina Dumitru, judecător, Tribunalul Specializat Mureş
    171. Anca Ionela Zamfiroi, judecător, Tribunalul Vaslui
    172. Adrian Popescu, judecător, Judecătoria Cluj-Napoca
    173. Sebastian Olteanu, judecător, Judecătoria Ploiești
    174. Veronica Gavriş Todinca, judecător, Judecătoria Dragomireşti
    175. Cristina Vlad, judecător, Judecătoria Buzău
    176. Claudiu Daniel Falcan, judecător, Tribunalul Mehedinţi
    177. Ana – Maria Iftinca – Voicu, judecător, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti
    178. Oana Codina, judecător, Tribunalul Vaslui
    179. Cristina Crăciun, judecător, Tribunalul Timiș
    180. Cristina Ioniţă, judecător, Curtea de Apel Bucureşti
    181. Iulian Dirzeanu, judecător, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti
    182. Corina Mureşan, judecător, Curtea de Apel Târgu Mureş
    183. Flavius Mureşan, judecător, Tribunalul Specializat Mureş
    184. Vlad Țari, judecător, Judecătoria Sectorului 2 București
    185. Elena Blidaru Mateescu, judecător, Tribunalul Bucureşti
    186. Codruța Strîmb, judecător, Curtea de Apel București
    187. Marius Peter, judecător, Judecătoria Năsăud
    188. Raluca Mirica, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov
    189. Ştefan Lucaciuc, judecător, Curtea de Apel Timişoara
    190. Mihaela Ciocea, judecător, Curtea de Apel Bucureşti
    191. Ioan Octavian Ovac, judecător, Judecătoria Bârlad
    192. Daniela Mihaela Telescu, judecător, Judecătoria Bârlad
    193. Mădălina Trușcan, judecător, Judecătoria Brașov
    194. Florin Potîrnichie, judecător, Judecătoria  Agnita
    195. Dana Tiţian, judecător, Curtea de Apel Alba Iulia, detaşat DNA
    196. Codruţ Marian Bărbulescu, judecător, Judecătoria Sf. Gheorghe
    197. Ilenuța Bădiceanu, judecător, Tribunalul Argeş
    198. Cristina Chelaru, judecător, Judecătoria Ploieşti
    199. Iulia Florica Dumitru, judecător, Judecătoria Ploieşti
    200. Irina Popa, judecător, Judecătoria Ploieşti
    201. Lucian Ionuţ Brânzac, judecător, Tribunalul Botoşani
    202. Cristina Radu, judecător, Judecătoria Ploieşti
    203. Anda Murgoi, procuror, PCA Alba Iulia
    204. Oana Mihaela Vieru, judecător, Tribunalul Vaslui
    205. Laura Moroiu, judecător, Judecătoria Piatra Neamţ
    206. Mihai Adrian, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
    207. Andreea Anchidin, judecător, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
    208. Alexandru Cobîscan, judecător, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
    209. Nicoleta – Monica Bratu, judecător, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
    210. Andreea Neţoiu, judecător, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
    211. Sabina Bolla, judecător, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
    212. Cristina Ionescu Lupeanu, judecător, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
    213. Mihaela Nicodim, judecător, Judecătoria Piatra Neamţ
    214. Claudia Vasiliu, judecător, Judecătoria Piatra Neamţ
    215. Cristina Dumitriu, judecător, Judecătoria Piatra Neamţ
    216. Constantina Ionescu, judecător, Judecătoria Piatra Neamţ
    217. Raluca Băltog, judecător, Judecătoria Piatra Neamţ
    218. Oana Movileanu, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ
    219. Anca-Emilia Irimia, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş
    220. Denis Dimitriu, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş
    221. Gheorghe Bîrdău, judecător, Judecătoria Craiova
    222. Elena Anton, judecător, Tribunalul Argeş
    223. Adrian Anton,  procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş
    224. Rareş Stan, procuror, Parchetul de pe langa JS2, delegat la PT Bucureşti
    225. Marius Voineag, procuror şef birou DIICOT Structura centrală
    226. Livia Mercan, judecător, Judecătoria Piteşti, detaşat Direcţia Agentul Guvernamental
    227. Adina Botezatu, judecător, Judecătoria Braşov
    228. Tudoriţa Manta, judecător, Tribunalul Specializat Mureş
    229. Iuliana Madalina Poeana, judecător, Tribunalul Prahova
    230. Florentina Ivăncioiu, judecător, Tribunalul Bucureşti
    231. Alexandra Mănescu, judecător, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti
    232. Virginia Opăriuc, judecător, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
    233. Cristina Diana Puha, judecător, Tribunalul Suceava
    234. Alexandra Magdas, judecător, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti
    235. Dorina Mihaela Bereş, judecător, Curtea de Apel Oradea
    236. Maria Surduleac, judecător, Judecătoria Ploieşti
    237. Anca Gheorghiu, judecător, Judecătoria Braşov
    238. Florentina Iavorschi, judecător, Judecătoria Oradea
    239. Ramona Barbulescu, judecător, Judecătoria Braşov
    240. Cristi Sorin Bosnea, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș
    241. Rozalia-Cristina Luca. judecător, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti
    242. Alina Nicoleta Gherghina, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 6
    243. Mihaela Spinu, judecător, Judecătoria Ploieşti
    244. Cristina Bugeac, judecător, Judecătoria Ploieşti
    245. Andreea Dinicu, judecător, Judecătoria Ploieşti
    246. Camelia-Maria Ilie, judecător, Curtea de Apel Bucureşti
    247. Ana Savu, judecător, Judecătoria Costeşti
    248. Cornelia Olteanu, judecător, Judecătoria Costeşti
    249. Andreea – Ionela Abutnăriţei, judecător, Judecătoria Zărneşti
    250. Nicoleta Dogariu, judecător, Tribunalul Bucureşti
    251. Andreea-Alexandra Ailioaie, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
    252. Daniela Iuliana Marinescu, judecător, Tribunalul Bucureşti
    253. Cătălina Cruceru, judecător, Judecătoria Ploieşti
    254. Sorin Beteringhe, procuror, Parchetul de pe lângă Judecatoria Oradea
    255. Dumitru Cheagă, procuror, Parchetul de pe lângă Judecatoria sector 4
    256. Iuliana-Madalina Larion, judecator, Tribunalul Bucuresti
    257. Robert Marin, judecător, Judecătoria Ploieşti
    258. Cătălin Chircuşi, judecător,  Judecătoria Slatina
    259. Sandel Botoghina,  procuror, DIICOT- ST Piteşti
    260. Liana Armbruster,  procuror, DIICOT- ST Piteşti
    261. Mihai Valentin,  procuror, DIICOT- ST Piteşti
    262. Tatiana Oprea,  procuror, DIICOT- ST Piteşti
    263. Gheorghe Stoica,  procuror, DIICOT- ST Piteşti
    264. Ionuţ Călina, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova
    265. Mihaela Olaru, procuror, DIICOT ST Piteşti
    266. Anamaria Lucia Zaharia, judecător, Curtea de Apel Bucureşti
    267. Elena-Lavinia Crăciun, judecător, Judecătoria Constanța
    268. Carmen Elena Ștefan, judecător stagiar, Judecătoria Constanța
    269. Mihaela Stanciu, judecător, Judecătoria Constanța
    270. Oana Mihaela Sorescu, judecător, Judecătoria Constanța
    271. Antonia Diaconu, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti
    272.  Bogdan Catrinescu, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti
    273. Carmen Olaru, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti
    274. Mihaela Bratulescu, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti
    275. Mihaela Catalan, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti
    276. Ionut Cristea, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti
    277. Adrian Mihai, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti
    278. Vladimir Nanu, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti
    279. Alexandru Marian Stătescu, judecător, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti
    280. Oana Maria Hodorogea, procuror, Parchetul de pe langa Tribunalul Iaşi
    281. Roxana Ciurca Roznovat, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Iaşi
    282. Diana Eliza Mincă, judecător, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti
    283. Riza Florentin, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova
    284. Alexandrina Deaconu, procuror, Parchetul d.p.l. CA Bucuresti
    285. Marius Stefan, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş
    286. Simona Tuca, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş
    287. Elena Vlad, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş
    288. Simona Constantinescu, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş
    289. Catalin Barbuceanu, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş
    290. Eleonora Chirvasiu, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş
    291. Livia Cioara, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş
    292. Dinu Camelia, judecător, Judecătoria Râmnicu Vâlcea
    293. Ciauşescu Carmen Florina, judecător, Judecătoria Râmnicu Vâlcea
    294. Frunză Aurelia, judecător, Judecătoria Râmnicu Vâlcea
    295. Constantinescu Felicia, judecător, Judecătoria Râmnicu Vâlcea
    296. Dumitraşcu Mioara, judecător, Judecătoria Râmnicu Vâlcea
    297. Constantinescu Alina, judecător, Judecătoria Râmnicu Vâlcea
    298. Stelescu Elena Cristina, judecător, Judecătoria Râmnicu Vâlcea
    299. Fulga Violeta, judecător, Judecătoria Râmnicu Vâlcea
    300. Lumineanu Marius Alexandru, judecător, Judecătoria Râmnicu Vâlcea
    301. Lita Marius, judecător, Judecătoria Râmnicu Vâlcea
    302. Carmen Răduică, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj
    303. Enache Iulia, judecător, Judecătoria Bacău
    304. Carmen Dina, judecător, Judecătoria Rm. Vâlcea
    305. Iulian Balan, judecător, Curtea de Apel Târgu Mureş
    306. Ionel Grigorie, judecător, Curtea de Apel Craiova
    307. Dinu Rebecca Zinca, judecător Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti
    308. Diana Gabriela Nastase, judecator Tribunalul Arges
    309. Ramona Mungiu, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti
    310. Raluca Nor, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
    311. Adrian Aparaschivei, judecător, Curtea de Apel Suceava
    312. Ana Aparaschivei, procuror, DIICOT-ST Suceava
    313.Tabirta Lorin, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara
    314. Ligia Rotaru, judecător, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
    315. Mădălina Chircu, judecător, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
    316. Anamaria Petre, judecător, Judecătoria Satu Mare
    317. Candale Laura Camelia, vicepresedinte, Judecătoria Bistrita
    318. Ioana Angheluta, judecător, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
    319. Cristina Stefan, judecător, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
    320. Denisa Lazar, judecător, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
    321. Georgescu Alexandru Bogdan, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    322. Solomon Andrei Nicolae, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    323. Staicu Bogdan, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    324. Buruiană Vițu, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    325. Mocioacă Adina Ileana, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    326. Radu Cristina, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    327. Ruxanda Ramona Elena, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    328. Berariu Mihaela, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    329. Popoiu Codruț Dumitru, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    330. Prună Mihai, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    331. Dieac Ana Raluca, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    332. Borjog Eduard Daniel, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    333. Ionescu Ruxandra, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    334. Țîrlea Adrian, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    335. Paraschivescu Corina Mioara, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    336. Prescorniță Simona Mihaela, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    337. Ivan Gheorghe, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    338. Florescu Cristina, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    339 Alestar Violeta, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    340. Bordeianu Nadia, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    341. Ciobanu Ramona, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    342. Gherghe Răzvan Vicențiu, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    343. Lăncrănjan Alexandra, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    344. Mortu Ionuț, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    345. Năstasie Ion, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    346. Mirică Alexandru, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    347. Neacșu Denisia, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    348. Melnic Sorin, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    349. Albu Gabriela, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    350. Petrescu Ionuț, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
    351. Bocu Mădălina, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
    352. Răducu Mihai, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
    353. Leanca Silvia, judecator, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti
    354. Constantin Irina, Parchetul d.p.l. Trib. București
    355. Ana Maria Lixandru, judecator, Judecatoria Slatina
    356. Andreea Crăciun, judecător,  Judecătoria Craiova
    357. Mateescu Maria Valentina, judecător, Judecătoria Slatina
    358. Riza Livia Constanța, judecător, Judecătoria Slatina
    359. Calinescu Irina Olivia, judecător, Judecătoria Drăgășani
    360. Stalpeanu Luminita, judecător, Judecătoria Drăgășani
    361. Daniela Predescu, judecător, Judecătoria Drăgășani
    362. Olteanu Dragos, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara
    363. Lorin Tabîrța, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara
    364. Gițan Diana Nicoleta, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara
    365. Loredana Mocan, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara
    366.  Felecan Marius, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara
    367. Purtan Cristina, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara
    368. Silaghi Adina Octavia, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara
    369.  Tatu Dragoș Daniel, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara
    370.  Sergiu Bulat, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat
    371. Mariana Vârgă, judecător, vicepreşedinte Tribunalul Argeş
    372. Andrei Iugan, judecător,  Judecatoria sector 5 Bucureşti
    373. Mariana Nuţi Dobrin,  judecător, Tribunalul Teleorman
    374. Bică Alexandru, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova
    375. Cioplea Augustina, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova
    376. Dalida Militaru, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova
    377.  Farcas-Hîngan Georgiana Rodica, judecător, Tribunalul Cluj
    378. Pîrvu Elena Camelia, judecător, Judecătoria Pitești
    379. Loredana Maria Grigorean, judecător, Tribunalul Suceava
    380. Gina Ionela Craciun, judecător, Tribunalul Suceava
    381. Radulescu Cosmin, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova
    382. Damaschin Eniko, judecător, Judecătoria Cornetu
    383. Amarie Leonard, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Costesti
    384. Catalin Visinoiu, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Costesti
    385. Nicorina Magraon, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Curtea de Arges
    386. Dutu Theodor, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Curtea de Arges
    387. Cosmin Puiulescu,  procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Curtea de Arges
    388. Siea Cristian, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Curtea de Arges
    389. Radu Adrian,  procuror,  Parchetul de pe langa Judecatoria Topoloveni
    390. Dragos Hristache, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Campulung Muscel
    391. Razvan Austrianu, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Campulung Muscel
    392. Daniel Gheorghe, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Campulung Muscel
    393. Ionel Cotovelea, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Campulung Muscel
    394. Luca Cristina Ramona, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Iaşi
    395. Moraru Alina, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Iaşi
    396. Istrate Daniel, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Iaşi
    397. Popa Mihai Catalin procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Iaşi
    398. Roman Alexandru, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Iaşi
    399.  Mangalagiu Alina, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Iaşi
    400. Daniel Otel, judecător, Judecatoria Segarcea
    401. Liliana Petrovan, judecător, Tribunalul Bucuresti
    402. Lavinia Magdalena Bulgaru, judecător,Tribunalul Bucureşti
    403. Andrei Jurca, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti
    404. Ionel Iliescu, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti
    405. Loredana Mocan, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Timişoara