(Lucian Davidescu) Dreptul de-a zice “NU”

foto – evz.ro
articol – Lucian Davidescu – romaniacurata.ro

Lucian Davidescu – foto – romaniacurata.ro

06.07 2015

Nu știu cât merită comentată mitologia despre greci, cea cu “lenea” (în realitate cele mai multe ore de muncă din toată UE), “evaziunea” (în realitate încasări bugetare ca pondere în PIB la care România nici nu visează), asistații sociali (în realitate cheltuieli sociale ca pondere în PIB mai mici ca în Germania). Sunt fapte cunoscute, ușor verificabile, cine nu le știe nici până acum probabil că n-o să se lase convins vreodată.

Altceva este mai șocant – faptul că li se neagă grecilor dreptul de-a zice “nu”, nu vrem să plătim noi datoria statului. În mod ironic, atitudinea asta vine mai ales din partea unora care vor să aibă treabă cât mai puțină cu statul și care se supără când statul lor le bagă mai adânc mâna în buzunar.

Însă vremurile în care datoria personală era pedepsită cu închisoarea iar datoria națională cu invazia au trecut. Tot ironic – în ca-pi-ta-lism, responsabilitatea pentru un credit este a celui care dă banii nu a celui care îi primește. Creditorul este cel care trebuie să se asigure că împrumutatul are de unde să dea banii înapoi, că este în stare, că vrea și – mai presus de toate – că are garanții. Ei bine, în mod normal nimeni n-ar fi împrumutat Grecia până la nivelurile de acum fără garanțiile oferite în mod abstract de zona euro și în mod foarte concret de Banca Centrală Europeană. Acum a venit decontul.

Ce garanții oferea la rândul ei Grecia pentru a face parte din zona euro? Puține. A fost vârâtă acolo, totuși, dintr-o ambiție în principal politică. Acum, aceeași politicieni constată că ambiția a fost prea mare. Ce i s-a cerut în schimb? Reducerea tot-proverbialei “corupții”? Nu, dimpotrivă, i s-a cerut să întoarcă banii primiți – să cumpere de exemplu submarine germane, fregate franțuzești și elicoptere în co-producție.

De altfel, cheltuielile militare disproporționate sunt cu adevărat singurul mare punct care face diferența între finanțele publice grecești și cele ale oricărei alte țări din Zona Euro. Cu o medie de 5% în 25 de ani față de 1-2% la alții, așa au strâns grecii 100% din PIB în plus la datoria publică.

Ambiția de a se înarma le aparține, dar ea nu a fost vreodată stăvilită. Nici direct – pentru că plusul de cheltuieli prinde bine și capacității militare din ce în ce mai veștede a UE și comenzilor pentru o industrie bine-conectată politic. Nici indirect – pentru că motivația Greciei este un război rece cu de-altfel aliatul Turcia, pe seama unei situații rușinoase pentru Uniunea Europeană: Chiar și în acest moment, nordul Ciprului, un teritoriu care se află de drept sub jurisdicția Uniunii Europene, este ocupat militar de un stat NATO dar non-UE: Turcia.

Deci pe scurt: Creditorii Greciei au introdus-o într-un club al garanțiilor deși nu merita, i-au finanțat cheltuielile nesustenabile deși erau făcute în scop de înarmare, deci inerent riscante, au primit bucuroși banii înapoi pe comenzi și n-au făcut nimic pentru a elimina sursa potențialului conflict.

Ce au făcut în schimb? Au decretat, prin normele “prudențiale” Basel 2 că împrumuturile către orice stat din zona euro este complet lipsit de riscuri, asta în timp ce agențiile de rating îi evaluau pe greci aproape de ratingul maxim (poate și de acolo ar trebui să ceară despăgubiri cei care se simt acum buzunăriți de greci). În timpul ăsta, aceleași Germania și Franța făceau presiuni, cu succes, pentru tăierea colților Tratatului de la Maastricht, ca să poată depăși fără consecințe deficitul bugetar de 3% pentru că (vai!) politicienii lor aveau alegeri de câștigat.

Iar grecii au fost acum la vot și li s-a cerut să plătească nota pentru un ospăț pe care nu l-au comandat niciodată și din care, oricât de abundente, au primit totuși doar resturile. Este dreptul lor legitim și suveran să zică “nu”!

Despre păstrarea euro și baletul între Rusia și SUA, pe forbes.ro

articol preluat de pe http://www.romaniacurata.ro/