Încărcare Evenimente

« Toate Evenimentele

  • Acest eveniment a trecut.

CINEprotestează? Retrospectiva documentarelor despre proteste 2012-2014

ianuarie 10, 2015 @ 17:30 - ianuarie 11, 2015 @ 21:00

Începând cu luna ianuarie 2012 protestul de stradă românesc a renăscut după o lungă perioadă de absenţă. Anii 2013 şi 2014 au fost martorii diversificării şi generalizării protestelor civice. Evenimentul de faţă aduce împreună patru filme documentare despre protestele din ultimii ani şi vă invită la o dezbatere atat despre natura acestor cât şi despre modul în care au fost reflectate cinematografic şi mediatic.

Intrarea la eveniment este liberă.

• Harta: https://goo.gl/maps/PKi9m

Program:
Sâmbătă, 17.30

COMPANIA ROMÂNIA

Un film de Ioana Păun & Maria Draghici
Durata: 54 minute

Filmul este un experiment aflat la intersecția dintre artele spectacolului, cinematografie, psihologie socială și științe comportamentale. Acțiunea filmului se plasează într-un sumbru viitor apropiat, când două regizoare deplasează 50 de tineri furioși într-un sat de la marginea Bucureștiului, transpunându-i în anul 2015, într-o Românie care nu mai există ca stat, ci este o companie privată. Participanții, printre care activiști sunt angrenați într-un experiment social de simulare a unui protest care, treptat, le destabilizează identitățile.

Pauză 15 minute

ich bin DUBIST (amintiri din dubă)

Regia: Vlad Ioachimescu
Durata: 1h 50′

În contextul mișcărilor stradale din România de dupa 2011, argoul protestatarilor s-a îmbogățit cu un nou verb: „a înduba” (a băga pe cineva in dubă). Indiferent de vârstă, sex sau statut social, mulți dintre activiști, mai noi sau mai experimentați, au făcut cunoștință cu duba Jandarmeriei. Duba nu discriminează, duba ia pe oricine, iar Jandarmeria și-a dovedit sârguincioasă calitatea de forță de opresiune. Însă, odată trecut pragul dubei, ceea ce poate părea o experiență traumatizantă, devine adesea o banalitate sau chiar un motiv de a face haz. Interviurile luate unora dintre cei mai „îndubați” protestatari sunt ilustrate cu imagini document, adunate în timpul protestelor, de multe ori chiar de la protagoniști. În lupta cu abuzurile Jandarmeriei, cele mai eficiente arme s-au dovedit a fi banala cameră digitală și telefonul mobil. Din jocul de-a șoarecele și pisica dintre protestatari și jandarmi s-au născut situații hilare, documentarea acestora oferind sarea și piperul filmului.

Dezbatere cu realizatorii filmelor.

Duminică, 17.30

Bucureşti, unde eşti?

Regia: Vlad Petri
Durata: 80min

După 23 de ani de la Revoluţie oamenii se întorc în stradă, recucerind spaţiul public. Vlad Petri le urmăreşte poveştile pentru o perioadă de 1 an, de la primele zile ale protestelor până în zilele Referendumului pentru demiterea preşedintelui. Acesta nu e un film didactic despre un fenomen politic, e o analiză a străzii pornind de la poveştile oamenilor, de la revendicările, dorinţele şi viziunile lor despre democraţie.

www.bucurestithemovie.ro

Protestez!

Regia: Ionuţ Cărpătorea
Durata: 48 minute

Film documentar despre protestele care au avut loc în România în 2012 și 2013. Documentarul spune povestea acestor proteste prin vocea unor personaje-cheie ale manifestațiilor din Piața Universității, tineri care spun că nu vor să mai lase schimbarea României doar în mâinile politicienilor. La 25 de ani după decembrie 1989, o nouă generație a ieșit în stradă pentru a își apăra drepturile. Documentarul a fost realizat de Casa de Producție TVR în perioada septembrie – noiembrie 2014 și a fost difuzat în premieră pe TVR1 la 29 noiembrie 2014.

Dezbatere cu realizatorii filmelor.

Detalii

Începere:
ianuarie 10, 2015 @ 17:30
Finalizare:
ianuarie 11, 2015 @ 21:00
Event Categories:
, ,
Website:
https://www.facebook.com/events/435792829910004/

Locaţie

UNATC, Sala de cinema
https://goo.gl/maps/PKi9m
+ Harta Google

Organizator

Comunitatea Uniți Salvăm

Lasa un comentariu