Despre consultanții fiscali ai ANAF: pro și contra

Despre consultanții fiscali ai ANAF: pro și contra (dar mai mult contra)

foto preluat de pe pixabay.com
articol de Cristina Andrei

27 ianuarie 2018

I. GENERALITĂŢI. Costuri de administrare a impozitului global pe venit

Cu fiecare analiză a specialiștilor, preconizatul impozit global pe gospodărie s-a dovedit tot mai defavorabil pentru toată lumea – cetățeni și stat, tot mai greu de pus în aplicare, tot mai nerentabil pentru economie. Pe scurt, noul sistem fiscal propus de PSD va duce la: reducerea veniturilor bugetare, ZERO lei la bugetul statului în 2018, creșterea sarcinii fiscale pentru PFA/PFI și, nu în ultimul rând, la creșterea costului de administrare (detalii despre toate acestea pe site-ul Curs de guvernare http://cursdeguvernare.ro/gabriel-biris-o-noua-revolutie-fiscala-in-ce-scop.html)

Costul de administrare a impozitului pe venit global va crește din două cauze:

ANAF va avea de procesat 7 milioane de dosare și de emis 7 milioane de decizii de impunere – ceea ce înseamnă mulți bani în plus cu administrarea acestor hârtii (conform tarifelor de pe site-ul Poștei Române, doar trimiterea deciziilor ar costa în jur de 9,8 milioane lei, adică 2,17 mil. euro (anual); dar, cum statul român mai are bunul obicei de a trimite hârtii oficiale prin curieri privați, acest cost s-ar putea cel puțin dubla;
ANAF va trebui să facă rost, în doi timpi și trei mișcări, de 35.000 de consultanți fiscali, plus logistica aferentă acestora (proiectul de lege zice că fiecare consultant va avea un cabinet) și, nu în ultimul rând, va trebui să scoată 10.000 lei / lună (2.173 euro lunar, deci 26.087 euro anual) pentru plata fiecărui consultant fiscal. Adică 913.045.000 (aproape un miliard) de euro pe an va scoate statul de la buget doar plata consultanţilor.

II. CONSULTANŢII FISCALI ÎN ROMÂNIA

Evident, despre acești consultanți fiscali voi vorbi mai detaliat în acest articol, detaliind probleme legate de pregătirea profesională a acestora și de costurile pe care le va suporta statul cu acești 35.000 de specialiști, în permanentă comparație cu situația din SUA, care este dată ca exemplu de guvernanții noștri.

În primul rând, trebuie subliniat faptul că în Corpul Consultanților Fiscali activează actualmente doar 4.500 persoane (fizice şi juridice). Rezultă, deci, că în viitorul apropiat vor trebui ”racolați” (dar și pregătiți) vreo 30.000 de specialiști în taxe. PSD ne-a zis zice nouă anul trecut că acest proces va dura doar o lună (data de start pentru selecție și pregătire fiind 1 decembrie 2018, iar de la 1 ianuarie 2019, teoretic, consultanții vor trebui să fie la posturi) și că nu va antrena costuri suplimentare, pentru că se va reduce personalul de la ghișeele publice (recte, cei vreo 4000 de funcționari ANAF de la ”operațiuni trezorerie” generează aceleași costuri pentru stat cât cei 35.000 de viitori consultanți!?)

II.1. Pregătirea viitorilor consultanţi fiscali

Potrivit proiectului prezentat de PSD, consultanții fiscali vor proveni din sectorul de stat și din rândul absolvenților ce vor fi atestați pentru această profesie.

Dar aici ne confruntăm cu două probleme:

Cele patru mii și ceva de persoane fizice plus vreo patru sute de persoane juridice care exercită profesia de consultant fiscal în România nu lucrează neapărat la stat în această calitate (vor fi incluși, așadar, în ”sectorul de stat”? Dacă da, cum se va petrece acest lucru?)
Proaspeții absolvenți (ai facultăților cu profil economic) nu vor putea ocupa un post de consultant fiscal, deoarece pentru atestarea ca atare este nevoie de o experiență de minimum cinci ani (în legislație sau administrație fiscală, activitate financiar-contabilă etc. – detalii pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali (CCF)

Prin urmare, statul român va trebui să facă un Abracadabra scurt și să scoată peste noapte din pălărie peste 30.000 de persoane calificate și super-specializate, dar și cu experiență de minimum 5 ani . Zic persoane ”super-specializate” pentru că profesia aceasta nu presupune doar studii/calificare în domeniul economic în general (sau al finanțelor în special), ci și o pregătire specifică (permanentă și temeinică) în legislația fiscală curentă, în domeniul accizelor, al TVA-ului etc.; de asemenea, activitatea didactică universitară, de exemplu (una dintre variantele de experiență profesională) nu presupune în mod necesar o ”upgradare” permanentă în relație cu legislația din domeniu și cu practica de zi cu zi.

De altfel, pentru a intra în corpul consultanților fiscali, în plus față de studiile și experiența necesară, candidatul trebuie să susțină un examen (pentru care plătește o taxă; examenul este programat o dată sau de două ori pe an), iar pregătirea profesională este continuă: un număr de 30 ore pe an, obligatorii. Dar interesant este că există oareșice ”scutiri” sau ”compensări” – în sensul că, dacă consultantul participă pe la diverse conferințe sau seminarii sau publică în revista CCF, s-a ”scos” de participarea la cursuri: fiecare articol publicat, de exemplu, valorează cât 5 ore de pregătire profesională continuă.

Din cele de mai sus rezultă, așadar, că în perioada 1 – 31 decembrie 2018, 30-35.000 de persoane cu experiență calificată (contabili, profesori de economie etc. etc.) vor trebui, după ce vor fi promovat un examen, să fie încadrate în ”sectorul de stat” pe posturi de consultanţi fiscali. De asemenea, vor trebui să apară de undeva, cumva (adică din senin și peste noapte) și acele ”cabinete individuale” prevăzute de proiect – alți bani, altă mâncare de pește.

Iar chestiunea examenului nu este chiar așa de simplă: conform statisticilor CCF, între 2006 și 2016, rata medie de promovare per total a fost de doar 30%. Dar, ca să nu fiu rea, voi lua în calcul doar situația din 2016, an în care rata de promovare a fost de 58,16%. Mai pe românește: statistic, conform datelor oficiale pe 2016, din 10 candidați, doar vreo 6 au șanse să promoveze examenul pentru consultant fiscal. Dacă luăm această rată de promovare (cca 60%) în calcul (și nu pe cea generală, de 30%), rezultă că pentru a avea 30.000 de (noi) consultanți fiscali pe piață, trebuie să avem un total de 50.000 de candidați care să susțină examenul (iar 60% din ei să-l promoveze). Dacă procesul de atestare pentru consultant fiscal ar începe azi, ar însemna ca cei 50.000 de candidați să existe deja în momentul acesta și să susțină examenul anul acesta.

Dar hei, am uitat să vă zic și de numărul de dosare de înscriere respinse, amânate sau retrase – cam 1% (media pe 10 ani, de când există CCF). Deci, totalul necesar de candidați se ridică de fapt la 50.500 – din care 50.000 să treacă ”proba dosarului” (la care dosar, apropo, se depun cazierul fiscal, dar și cel judiciar – deci candidații trebuie să fie totalmente curați din punct de vedere penal și fiscal), iar vreo 30.000 din acești candidați ”curați” să promoveze efectiv examenul de atestare pentru consultant fiscal, pentru ca apoi să fie angajați ”în sectorul de stat”.

Închei această secțiune a articolului subliniind faptul că toți românii vor trebui să aibă, obligatoriu, un consultant fiscal(vom avea la dispoziție o perioadă în care să ni-l alegem dintr-un registru, după care ne va fi repartizat unu, aleatoriu, printr-un sistem informatic) și că acesta va efectua plățile către stat în numele nostru. Fiecare consultant fiscal va avea ”în sarcină” 200-300 de contribuabili, care vor trebui să-i acorde încredere absolută că nu va fugi, cumva, cu banii lor.

II.2. Costurile cu consultanții fiscali

Înainte de salariul consultanților – și înainte de angajarea lor în ”sectorul de stat” – vor trebui suportate cheltuieli cu examinarea și atestarea acestora. Cum am spus mai sus, cca 50.500 de candidați (aproximativ numărul de suporteri ce încap pe Arena Națională) vor trebui examinați pe parcursul unui singur an. Adică vor trebui asigurate locurile pentru susținerea examenului pentru 50.500 de candidați, precum și personalul didactic care va pregăti subiectele, va supraveghea sălile de examen, va corecta lucrările, va rezolva contestațiile, dar și personalul administrativ care se va ocupa de hârțoage. Toate acestea înseamnă chirii și salarii suplimentare– pentru că, evident, Camera Consultanților Fiscali va fi depășită logistic.

De asemenea, în intervalul ianuarie-decembrie 2018 ar urma să se facă arondarea celor 7 milioane de gospodării la cei 35.000 de consultanți fiscali. Ceea ce presupune, desigur, costuri administrative, cum am spus la începutul articolului. Este de menționat aici faptul că nu vom avea dreptul să ne alegem un consultant fiscal din altă localitate decât cea de domiciliu.

Apoi, guvernul român va trebui să scoată aproape 1 miliard euro anual din buzunar (buzunarul nostru, desigur), pentru plata acestor consultanți fiscali (aprox. 10.000 lei pe lună / consultant). Această sumă este echivalentă, grosso modo, cu bugetul anual al Bucureștiului (şi cu datoria acestuia la RADET).

Mai departe vor exista cheltuielile cu cabinetele individuale ale consultanților fiscali. Proiectul PSD nu menționează mai nimic în această privință, în afara faptului că aceste cabinete vor exista și că consultantul fiscal al gospodăriei este un fel de echivalent al medicului de familie, în plan fiscal. Știm că medicii de familie beneficiază de la stat de niște sume alocate de Casa de Asigurări (3-4% din bugetul acesteia, anual). Ne putem pune, deci, o întrebare legitimă: oare și consultanții fiscali vor beneficia de astfel de alocări de la stat? Adică un 3-4% din bugetul Ministerului de Finanțe, pentru funcționarea cabinetelor de consultanță?

Se vor adăuga ulterior, evident, și cheltuielile cu pregătirea continuă a consultanților fiscali: pentru fiecare în parte vor trebui asigurate 30 ore de pregătire pe an. Asta înseamnă spații, material didactic și profesori pentru asigurarea acestei pregătiri pentru 35.000 consultanți fiscali, an de an.

Există în documentul guvernului câteva prevederi ciudate în secțiunea „Cine îi va plăti pe consultanții fiscali?” Un răspuns destul de clar vine din primul paragraf: ”Plata lor va fi asigurată de către Guvern, după modelul medicilor de familie”. După care se menționează cele 3 surse de venituri, care ne cam bagă în ceață: un venit per capita (corespunzător numărului de persoane din gospodăriile ”consultate”), un venit constituit din procente (2-5%) din plățile făcute de consultant în numele gospodăriei către instituțiile de stat și unul din comisioanele provenite din plăți în numele gospodăriei către operatori privați (cum ar fi furnizorii de utilități) ”care vor dori să își colecteze veniturile prin intermediul consultanților fiscali. Aceste comisioane vor fi în sarcina operatorului privat.”

Adică, în traducere liberă: un minimum de 2% din banii pe care gospodăria îi va plăti la stat vor ajunge în buzunarul consultantului (angajat deja la stat și beneficiind de un venit per capita – și nu per gospodărie, cum ar fi, probabil, normal). E ca și când angajezi un contabil, îi dai un salariu ca să se ocupe de taxe, după care îi mai dai și un comision pentru același lucru. Adică statul își fură singur căciula, cum ar veni: va pierde astfel între 2 și 5% din toate taxele încasate.

Un exemplu concret, cu cifre:

În 2012, statul român a încasat de la cetățenii săi, sub formă de taxe și impozite, 25,5 miliarde euro (vezi aici; nu am găsit o detaliere mai recentă). Să zicem că în 2018 va încasa 20 miliarde – pentru simplificarea calculului. Din această sumă se vor îndrepta către consultanții fiscali minimum 400 milioane (=2%), maximum 1 miliard de euro (=5%). Respectiv: minim 11.428 euro, maxim 28.571 euro per consultant fiscal, anual (adică între 2.359 și 6.349 lei pe lună, per consultant) – doar din impozitele și taxele colectate de la cetățeni (pe lângă acel venit per capita, care deocamdată nu ştim cât va fi!). De dragul statisticii, facem o medie (3,5%) şi reiese că circa 700 milioane euro se vor duce (în medie) către plata consultanţilor fiscali doar din taxele şi impozitele colectate.

Asta înseamnă că fiecare consultant fiscal va avea garantat un venit mediu de 1.666 euro pe lună (comision din taxe şi impozite), plus venitul per capita, de vreo 500 de euro – calculat astfel încât să ne iasă la socoteală cei 10.000 lei (2.166 euro) pe lună / consultant, cum promite guvernul.

Dacă venitul per capita (dedus de mine aici, conform prognozelor guvernului) este de 500 euro/consultant pe lună, rezultă că povara anuală la buget doar pentru plata acestui venit este de 210.000.000 de euro.

Una peste alta, totalul cheltuielilor anuale cu plata consultanţilor fiscali de la buget poate atinge un maximum de circa 1,2 miliarde euro (circa 6% din taxele şi impozitele plătite de români)

Cât privește veniturile din comisioane din plăţi către operatori privați… se înțelege că vom avea posibilitatea (sper că nu obligația!?) de a ne plăti, prin intermediul consultantului fiscal, facturile către furnizorii de utilități ”care vor dori să își colecteze veniturile” astfel și care vor plăti un comision pentru asta. Adică, dacă sunt ENEL, de exemplu, să dau eu bani din buzunarul meu (privat) unui nene (angajat la stat) care vine să plătească o factură pentru serviciile pe care le-am prestat (dar nu către nenea respectiv, nici către stat). Oare câți furnizori ”vor dori să își colecteze veniturile” în acest mod???

III. Cum e în SUA?

III.1 Cum devii consultant fiscal în SUA?

Consultanții fiscali (tax advisors / consultants), sau personalul fiscal în general (tax professionals) trebuie să fie ori contabili publici autorizați (Certified Public Accountants), ori agenți fiscali înregistrați. În Statele Unite, oricine poate deveni un agent înregistrat (enrolled agent – EA) la Fisc (IRS) – și reprezentant fiscal al unui număr oarecare de cetățeni americani – indiferent de studii sau experiență, în cinci pași (fiecare cu costuri aferente din partea candidatului):

Obținerea unui cod unic de identificare (Preparer Tax Identification Number-PTIN)
Depunerea dosarului de candidatură pentru examenul aferent (Special Enrollment Examination – SEE)
Promovarea examenului (care are 3 etape: fiscalitate pentru persoane fizice; fiscalitate pentru persoane juridice; reprezentare, practici și proceduri. Fiecare parte a examenului poate fi susținută oricând și în orice ordine). Examenul este organizat tot timpul anului, în afară de lunile aprilie și mai.
Depunerea cererii de înregistrare ca agent fiscal
Verificarea istoricului fiscal (candidatul trebuie să aibă un cazier fiscal curat)

Dacă trece de aceste cinci etape, candidatul devine agent fiscal înregistrat (după plata taxelor aferente), pentru o perioadă de 3 ani și este trecut într-un registru național, de unde fiecare cetățean american are dreptul (nu obligația) de a-și alege un reprezentant fiscal. Orice agent poate reprezenta orice cetățean (indiferent de domiciliu /sediu – adică poți locui în California și-ți poți alege un agent din Washington, de exemplu).

În acești trei ani, agentul fiscal trebuie să urmeze o pregătire profesională continuă: 40 ore de curs pe an, pentru care primește un certificat. Această pregătire continuă este obligatorie pentru prelungirea calității de agent fiscal la fiecare trei ani. În general nu există ”exonerări” de la această obligație a pregătirii continue. Există însă exceptări de la examen, în cazul anumitor foști angajați ai IRS, al contabililor autorizați și al avocaților (spre comparaţie, legislaţia românească nu permite contabililor şi avocaţilor să exercite în mod automat profesia de consultant fiscal; ei trebuie să aibă acea experienţă de minimum 5 ani de care vorbeam mai sus şi să promoveze examenul de consultant fiscal – vezi secţiunea II.1 a acestui articol)

III.2. Costurile cu consultanţii fiscali în SUA

Pesediștii s-au tot agățat de comparația cu sistemul fiscal american. Dar au uitat să ne spună că în State consultanții fiscali nu sunt angajați la stat și nu reprezintă o povară la buget. Agenții fiscali de care vorbeam mai sus sunt înregistrați la Fisc (IRS), dar nu sunt angajații acestuia . Ba chiar le este interzis în mod expres să sugereze contribuabilului că ar avea vreo relație de angajat-angajator cu Fiscul. (La fel stă situaţia, desigur, şi cu contabilii autorizaţi – profesie liberală, ca și cea de consultant, şi fără nici o subordonare profesională faţă de Fisc).

În SUA, așadar, este fiecare pentru el. Își ia omul examenul, se înregistrează ca agent fiscal, după care se pune pe treabă, ca orice liber profesionist: își închiriază un birou, și-l echipează, își face marketing și publicitate, își stabilește tariful în funcție de cerere și ofertă. Nu îi dă nimeni mură în gură, nu-i asigură nimeni clienți, nici nu-i garantează nimeni vreun venit. Câștigă pe măsura muncii, azi mai mult, mâine mai puțin, poimâine, poate, deloc. Iar cei care se stabilizează pe piață și reușesc să-și facă clienți regulați (într-un mod liber, nerestricționat teritorial sau prin obligarea ”gospodăriei” să se arondeze la un consultant fiscal), reușesc să obțină un venit de 48.956 USD pe an, în medie. Adică 4.079 dolari pe lună – echivalentul a 16. 318 lei (cam 3.626 euro). Dar, cum am spus, aceasta e o medie; venitul poate fi mai mare sau mai mic, în funcție de pregătire, experiență, număr de clienţi, zona în care își desfășoară activitatea etc. etc. În nici un caz Fiscul american nu pune pâinea pe masa agentului fiscal, în mod obligatoriu, garantat și pe seama taxelor și impozitelor încasate de la contribuabili – așa cum intenționează statul român. Care, apropo, mai bine ar dubla bugetul Bucureștiului decât să plătească anual 1 miliard de euro către acești consultanți fiscali. Poate că, în sfârșit, ar plăti primăria datoria către RADET și am rezolva problema apei calde și a căldurii.

IV. REZUMAT. Concluzii

Rezumat

Pe scurt, toate cele de mai sus (dar şi din acest articol) pot fi rezumate astfel:

	ROMÂNIA	SUA
1. NUMĂRUL CONSULTANŢILOR
a) Număr total de consultanţi fiscali în prezent	4.500	48.000 agenţi fiscali + circa 640.000 contabili autorizaţi
b) Număr total de consultanţi fiscali necesar din 2018	35.000	-
c) Număr aproximativ de candidaţi la examenul pentru consultant fiscal (necesar la o promovabilitate medie de 60%)	50.500	-

2. ATESTAREA CONSULTANŢILOR – condiţii
a) Experienţă	DA (cinci ani)	NU
b) Studii de specialitate	DA	NU
c) Examen	DA	DA
d) Cazier fiscal curat	DA	DA
e) Cazier judiciar curat	DA	NU
f) Taxe de examen (plătite de candidaţi)	DA	DA
g) Exceptări de la examen	NU	DA (contabili autorizaţi, avocaţi, anumiţi foşti angajaţi ai Fiscului)
h) Număr examene organizate anual	1 sau 2	Nelimitat (excepţie lunile aprilie şi mai)
i) Pregătire profesională continuă	DA (30 ore pe an)	DA (40 ore pe an)
j) Excepţii/scutiri/compensări la pregătirea profesională continuă	DA (un articol de specialitate publicat = 5 ore de pregătire)	NU
k) Reatestare	NU	DA (o dată la 3 ani)

3. ALOCAREA CONSULTANŢILOR
a) Fiecare cetăţean are un reprezentant (consultant) fiscal	Obligatoriu	Facultativ
b) Consultant alocat în funcţie de domiciliul contribuabilului	Obligatoriu	NU
c) Consultant ales de contribuabil	DA – într-un anumit termenNU – după expirarea termenului	DA
d) Număr contribuabili per consultant fiscal	200-300 (circa 1 pe zi!)	În funcţie de piaţă

4. ATRIBUŢIILE CONSULTANTULUI FISCAL
a) Consultanţă şi reprezentare fiscală	DA	DA
b) Plata obligaţiilor către stat în numele contribuabilului	DA	NU
c) Plata facturilor către furnizorii de utilităţi în numele contribuabilului	DA	NU

5. STATUTUL CONSULTANTULUI FISCAL
a) Angajat la stat	DA	NU
b) Reprezintă statul	DA	NU
c) Reprezintă contribuabilul	DA	DA
d) Autorizat /înregistrat la Fisc	DA	DA

6. COSTURI cu consultanţii fiscali, din bugetul de stat
a) Amenajare birouri consultanţi	Probabil (3-4% din bugetul MF?)	NU
b) Logistică suplimentară pentru 50.500 candidaţi la examenul pentru consultant fiscal	DA	-
c) Plata lunară a consultanţilor de la bugetul de stat	DA (consultanţii sunt angajaţi la stat)	NU (consultanţii sunt liber-profesionişti)
d) Povară la bugetul de stat	DA (6% din taxele şi impozitele încasate de stat)	NU (consultanţii percep onorarii, care se constituie în venit, din care statul va încasa taxe şi impozite, după deduceri)

7. ALTELE
a) Câştig mediu lunar / consultant fiscal	2.166 euro (garantat de la stat)	3.626 euro (în funcţie de piaţă)
b) Impozit pe gospodărie	Obligatoriu	Facultativ (şi doar per familie – soţ+soţie)

Concluzii

În cazul impozitului pe venitul global (pe gospodărie), nu reiese clar cine este răspunzător pentru neplata impozitului. Desigur, membrii gospodăriei desemnează un reprezentant al gospodăriei, care va păstra relaţia cu consultantul fiscal. Se înţelege că acest reprezentant va face o chetă printre membrii gospodăriei, pentru a colecta impozitul datorat statului de către aceştia, pe care îl va înmâna consultantului. Dar dacă unul dintre membrii gospodăriei nu va vrea sau nu va putea să contribuie la această chetă? Răspunde pentru aceasta doar el, singur, sau toţi membrii gospodăriei, în solidar? Sau, cumva, reprezentantul? Cum se vor aplica penalităţile? Per gospodărie – pentru că impozitul se încasează per gospodărie – sau individual, pentru membrii gospodăriei care nu şi-au achitat cota de impozit? Şi, apropo de asta, până unde merg atribuţiile consultantului fiscal? Se poate el constitui în executor, în calitatea lui de reprezentant al ANAF (care ANAF ne trimite somaţii şi Titluri Executorii în caz că nu achităm impozitele)?

Mai departe: oare nu există un conflict de interese, dată fiind dubla calitate a consultantului fiscal – de reprezentant al contribuabilului şi al statului, în acelaşi timp?

Şi mai departe: dat fiind faptul că consultantul fiscal va efectua plăţile în numele gospodăriei, există posibilitatea ca acesta să fugă, pur şi simplu, cu banii contribuabililor. Ce se va întâmpla într-un astfel de caz? Se consideră impozitele plătite, urmând ca statul să recupereze ulterior banii de la consultantul-hoţ, sau trebuie recuperate de către contribuabili în instanţă, de la hoţ, apoi plătite din nou (sau, mă rog, re-plătite întâi, pentru a evita penalizările, apoi recuperate în instanţă – aşa cum se întâmplă, de exemplu, dacă administratorul de bloc fuge cu banii de întreţinere)?

Dar aceste chestiuni sunt, practic, probleme infime, pe lângă dezastrul de ansamblu pe care îl va produce introducerea consultanţilor fiscali (şi a impozitului pe gospodărie):

1. Încălcarea unor drepturi şi libertăţi:

- libertatea de a alege forma de taxare (şi de „asociere”), prin obligarea contribuabilului de a se „asocia” într-o „gospodărie fiscală” – indiferent dacă membrii acesteia sunt sau nu rude (de altfel, şi dacă ar fi rude, tot ar trebui să existe dreptul de a fi taxat de stat individual şi libertatea de a alege taxarea per familie – soţ+soţie – , aşa cum se întâmplă peste tot, inclusiv în SUA – ţara luată ca referinţă de PSD)

- libertatea contribuabilului de a alege cine îl va reprezenta fiscal: o dată prin restricţionarea ariei de alegere la raza domiciliului (asta înseamnă că, dacă contribuabilul locuieşte în sectorul 1 şi cunoaşte un bun profesionist în sectorul 2, nu va putea să-l aleagă pe acesta, din cauza restricţiei teritoriale) şi o dată prin alocarea unui consultant în mod aleatoriu, după expirarea termenului dat de stat pentru efectuarea alegerii.

- dreptul la viaţă privată: odată cu instituirea gospodăriei fiscale, toate veniturile unui contribuabil vor deveni transparente faţă de ceilalţi membri constituenţi ai gospodăriei; or, dacă tot omul trebuie să-şi declare veniturile la stat şi să plătească impozitele pentru ele, această obligaţie a transparenţei nu este valabilă faţă de ceilalţi membri ai gospodăriei; sau, mă rog, nu ar trebui să fie valabilă, mai ales că această „gospodărie” nici măcar nu este formată (doar) din membri ai familiei!

- dreptul unor profesionişti de a-şi exercita meseria: aşa cum în SUA contabilii autorizaţi nu trebuie să susţină un examen pentru a deveni consultanţi fiscali, tot astfel ar trebui şi contabilii români să poată exercita această meserie fără a susţine vreun examen.

- libertatea contribuabilului de a-şi alege metoda de plată a impozitelor către stat, de vreme ce consultantul fiscal va fi responsabil de plata impozitelor – recte, tot românul îşi va plăti impozitele prin consultantul fiscal aferent

- libertatea unor profesionişti de a-şi alege clienţii; este vorba aici despre consultanţii fiscali care, nefiind liber-profesionişti, cum s-ar cuveni (şi cum se întâmplă în state precum SUA, „modelul” PSD-ului), ci angajaţi ai statului, ei vor fi nevoiţi să „înghită” contribuabilii ”băgați pe gât” de stat

- încălcări ale dreptului muncii: consultanţii fiscali se vor confrunta cu un volum imens de muncă, trebuind să se ocupe de 200-300 de dosare pe an (într-un ritm aproximativ de 1 pe zi), ceea ce, fără îndoială, va duce la încălcarea contractului de muncă, printr-un număr nedeterminat de ore de muncă suplimentare. Același lucru este valabil și pentru angajații ANAF (în număr de 1000 actualmente, maxim 2000 după suplimentare din alte categorii de personal), care vor trebui să proceseze cele 7 milioane de dosare (cam 13,5 pe zi per angajat)

- anularea independenţei unor profesionişti: de vreme ce proiectul PSD spune cu subiect şi predicat că consultanţii fiscali vor fi plătiţi de guvern, consultanţii fiscali existenţi vor trebui să se încadreze în aparatul de stat, să întregească „armata celor 35.000 de consultanţi”; meseria aceasta îşi va pierde orice rost în afara acestui sistem (de fapt, îşi va pierde statutul de „meserie liberală”).

2. Povara la bugetul statului

După cum am văzut mai sus, plata regulată a consultanţilor fiscali va scoate din buzunarul statului aproximativ 6% din încasările din impozite şi taxe de la populaţie, adică peste 1 miliard de euro anual, echivalând cu 12% din bugetul Ministerului Sănătății pe 2017, 13% din bugetul Ministerului Educației (tot pe 2017) sau, cum am zis mai sus, cu întregul buget al Bucureştiului pe un an. Sau cu datoria Primăriei Bucureşti la RADET.

La cei peste un miliard de euro anual pentru salarii se adaugă, desigur, enormele eforturi logistice (şi cheltuieli) cu examinarea necesarilor 50.500 de candidaţi (într-un singur an) pentru atestarea a 30.000 de consultanţi fiscali în plus faţă de cei existenţi. Greu de făcut o estimare aici, dar putem presupune că logistica necesară va implica costuri substanţiale.

În plus, cei 35.000 de consultanţi fiscali care se vor ocupa de taxele şi impozitele noastre vor trebui să aibă fiecare câte un birou. Deci, în viitorul apropiat, vor trebui să răsară, din pământ, din iarbă verde, cel puţin 30.000 de birouri de consultanţi fiscali – care nu ştim deocamdată de cine vor fi finanţate (dar ne putem imagina că tot de stat, de vreme ce respectivii consultanţi reprezintă statul).

Cu siguranţă, România nu are nevoie în acest moment de o întreagă armată suplimentară de bugetari, care să „mănânce” de la buget peste un miliard de euro, anual. Cu siguranţă, mare parte din problemele colectării taxelor şi impozitelor le-ar putea rezolva ANAF printr-un sistem informatic de evidenţă, asistenţă şi încasare online, bine pus la punct şi cu mult mai ieftin decât armata de consultanţi fiscali (în paranteză fie spus, ANAF a contractat un credit de vreo 91 milioane de dolari de la Banca Mondială pentru un astfel de sistem informatic, din care un sfert s-a cheltuit până acum doar pe consultanţă!).

Cu siguranţă, sumele uriaşe necesare pentru punerea pe picioare a armatei de consultanţi şi pentru menţinerea ei an de an ar putea fi cheltuite cu mult mai mult folos şi multe probleme ar fi rezolvate în fiecare an cu un miliard de euro. Poate că ar fi binevenit un program anual care să atragă 6% din încasările din taxe şi impozite şi care să fie îndreptat către probleme stringente, precum sănătatea, educaţia, infrastructura. Dar priorităţile PSD nu sunt acestea. Introducerea noului sistem de colectare a impozitelor prin consultanţi fiscali numiţi de stat nu reprezintă decât o dorinţă de control şi de exercitare a unei puteri autoritare asupra populaţiei, cu încălcarea unor drepturi şi libertăţi de care aleşii noştri nu se sinchisesc nicidecum.

Cuvânt de încheiere

Intenția mea a fost să analizez în acest articol, din punctul de vedere al contribuabilului,aspectele pro și contra instituției consultanților fiscali angajați de stat să se ocupe de impozitele noastre. Nu am reușit, precum se vede, să găsesc un argument în sprijinul acestei ”mișcări” a PSD. Invit cititorii să-mi semnaleze argumentele pro, dacă le vor găsi, și promit să revin cu un alt articol, special dedicat aspectelor pozitive din acest proiect al PSD.

Pentru o informare suplimentară, vă recomand sursele de mai jos, pe care le-am consultat pentru alcătuirea acestui articol

_______________

SURSE

https://www.taxesforexpats.com/about/cpa-ea-tax-attorney.html

http://www.payscale.com/research/US/Job=Enrolled_Agent/Salary

http://www.startupcafe.ro/stiri-taxe-21714232-impozit-gospodarie-consultant-fiscal.htm

http://www.ccfiscali.ro/despre-ccf/exercitarea-profesiei-de-consultanta-fiscala

http://www.ccfiscali.ro/e-x-a-m-e-n/1373-conditii-candidatii-la-examenul-de-atribuire-a-calitatii-de-consultant-fiscal-2017

http://www.ccfiscali.ro/pregatire-profesionala

https://www.irs.gov/tax-professionals/faqs-enrolled-agent-continuing-education-requirements

https://www.ceccarbucuresti.ro/membri.php

http://www.ceccarbusinessmagazine.ro/corpul-expertilor-contabili-si-contabililor-autorizati-din-romania-implicare-activa-in-imbunatatirea-legislatiei-economico-financiare-a1632/