(Stelian Ene) Cine câștigă lupta din USR și cu ce costuri ?

“… distribuția aproximativă a facțiunilor interne pe axa libertăților personale, în care am inclus ca locație generală și efortul programatic „USR Viu” coordonat de Vlad Alexandrescu și care este intenționat să devină doctrina oficială a partidului.” – Stelian Ene

foto: contributors.ro
articol: Stelian Ene – contributors.ro

Stelian Ene – foto: facebook.com

13 august 2017

Al treilea partid parlamentar din România a ales în plină eră Dragnea tranșarea unei dispute interne care este în opinia multora secundară mandatului primit prin vot. Prin zgomotul public produs se acoperă rezultatele concrete ale partidului în Parlament și în consiliile locale. Nicușor Dan a spus adesea că în USR există o dispută între progresiști și conservatori și dihotomia a fost preluată de presă într-o manieră senzaționalistă, evoluțiile interne au fost constant interpretate ca indicii ale iminentei „ruperi”. Care e de fapt miza dezbaterii, cine o va câștiga și de ce e importantă ?

USR e alcătuit dintr-o mulțime de oameni cinstiți și competenți, dar diverși în planul valorilor politice, aparținând unei clase de mijloc urbane cu capacitate și interes pentru implicare civică. Dacă ar fi să trasăm distribuția opțiunilor membrilor pe cele două coordonate politice principale, libertăți economice și libertăți personale, ar arăta probabil astfel:

foto: contributors.ro

În plan economic nu cred că e nicio surpriză – dată fiind baza de selecție a membrilor – să vedem o aglomerare de membri în zona de centru dreapta. Există și oameni la extreme (chiar parlamentari) dar până acum nu au existat dispute majore și USR nu a avut nicio o problemă să-și traseze o politică economică coerentă. În toate statele avansate, în ultimele decenii, libertatea politicii publice economice s-a redus; ideologia pierde peste tot teren în fața soluțiilor tehnice.

Coordonata libertăților personale ce definește membrii USR e, în schimb, mult mai plată și acoperă o varietate de poziții ireconciliabile, opțiunile individuale fiind strâns legate de identitatea culturală în sens larg și cea religioasă în particular (sau cel puțin, de felul cum această identitate e înțeleasă și propovăduită de bisericile din est).

Ceea trebuia să-i unească pe toți membrii în construcția „umbrelă” a lui Nicușor Dan era afinitatea puternică a tuturor membrilor la o a altă valoare comună: domnia legii și sancționarea corupției și a clientelismului politic. Aceste problemele cronice ale României erau urgențe în percepția membrilor, care își recunoșteau diversitatea pe alte planuri valorice. Așteptarea era că membrii își vor modera pozițiile, că militanții vor fi marginalizați și că masa membrilor va acționa ca o ancoră moderată a partidului. Convenția era că în privința libertăților personale nu vom iniția proiecte legislative, nu vom comunica poziții oficiale ale partidului și vom vota după conștiință proiectele altor partide. Am descris acum deja celebra nepoziționare.

Dihotomia între „conservatorii” și „progresiștii” din USR e falsă, ambele tabere sunt în minoritate clară dacă limităm aplicarea acestor etichete doar la oameni care militează activ pentru poziția conservatoare sau progresistă. Majoritatea membrilor USR nu sunt nici progresiști nici conservatori în sensul propriu și chiar dacă au înclinații personale într-un sens sau în altul, ar accepta sau prefera să activeze într-un partid moderat și exact asta se dorea prin nepoziționare.

Când am participat la construcția națională USR am promovat și eu acest „gentlemen’s agreement” rostind adeseori fraza „hai să ne concentrăm pe ce ne unește, nu pe ce ne dezbină”. În retrospectivă, găsesc acum foarte naivă așteptarea ca USR să funcționeze chiar și pe termen mediu în baza acestui pact, așteptare izvorâtă poate dintr-o înțelegere incompletă a naturii umane. Ce s-a văzut destul de devreme în filiale a fost că teme de dezbatere din zona identitară au degenerat rapid în conflicte politice și personale virulente. Masa centristă nu are un rol stabilizator, mai devreme sau mai târziu fiind atrași în dispute ideologice, deși înainte să intre în politică aceiași oameni nu au schițat niciodată niciun gest militant în chestiunile respective. Ce se întâmplă ?

cititi continuarea pe: contributors.ro