(Alexandru Cristian Surcel) Cum e cu democraţia, dragi tovarăşi

Protest „NU Legii Gratierii Si Amnistiei” (Bucuresti, 3 Februarie 2017, aproximativ 100.000 de oameni in Piata Victoriei) - foto: Dan Mihai Balanescu

Protest „NU Legii Gratierii Si Amnistiei” (Bucuresti, 3 Februarie 2017, aproximativ 100.000 de oameni in Piata Victoriei)

foto: Dan Mihai Balanescu
articol: Alexandru Cristian Surcel

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto: facebook.com

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto: facebook.com

4 februarie 2017

 

Cum e cu democraţia, dragi tovarăşi

Chiar a doua zi după dezbaterea la care, uitându-mă în ochii săi, îi ceream lui Florin Iordache, Ministrul Justiţiei, să retragă cele două proiecte de OUG şi să demisioneze, Guvernul întrunit în şedinţă şi, din nou, fără să aibă subiectul pe ordinea de zi, nici măcar pe cea suplimentară, a adoptat un proiect de lege pentru graţierea, adică pentru clamata urgenţă, şi un OUG pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, care, fără să mai intrăm în detaliile juridice mult discutate, să scape „gulerele albe”, politicieni şi oameni de afaceri veroşi, de consecinţele juste ale faptelor comise sistematic, timp de aproape treizeci de ani.

#noapteacahoţii

Reacţia oamenilor nu s-a lăsat aşteptată şi imediat Piaţa Victoriei a fost plină de protestatari. În alte oraşe, de asemenea, au avut loc marşuri spontane; chiar de-adevăratelea spontane, că-n seara de marţi, 31 ianuarie (se pare că domnul Iordache, creator şi al „marţei negre” din 2013, are ceva cu ziua asta), nu a mai avut nimeni prea mult timp de creat evenimente şi de share-uit pe tot Facebook-ul. Iar mişcarea de protest a continuat zi de zi, cu protestatari adunându-se în Piaţa Victoriei încă de dimineaţă şi cu organizarea de mitinguri şi marşuri în toate municipiile reşedinţă de judeţ (inclusiv în fieful lui Liviu Dragnea, la Alexandria), în alte oraşe, în cea de-a doua capitală românească, Chişinău, în diaspora.

Un prim vârf s-a înregistrat la 1 februarie, când au fost trei sute de mii de protestatari, din care o sută cincizeci de mii în Piaţa Victoriei din Bucureşti şi când activarea aceleiaşi facţiuni din galeria Dinamo care a declanşat violenţele din ianuarie 2012 şi turbulenţele din timpul protestelor #Colectiv nu a reuşit să compromită revolta şi să descurajeze oamenii să mai participe. Un al doilea vârf, poate chiar mai mare, se aşteaptă duminică, 5 februarie. În acest moment, mişcarea de protest în curs a atins dimensiunile protestelor din anul 1990 şi se apropie de nivelul de participare al revoluţiei din decembrie 1989.

#refuzacestabuz

Şi dacă tot am pomenit de 1989, hai să mergem un pic mai departe. În condiţiile în care până ieri, vineri, 3 februarie, pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 (ironic să fie tocmai numărul 13), înainte ca aceasta să-şi producă cele mai grave efecte, se pronunţaseră nu doar cetăţenii revoltaţi din stradă, dar şi Consiliul Superior al Magistraturii, Procurorul General, procurorii şefi ai DNA şi DIICOT, SUA, Germania, Comisia Europeană, Regatul Unit, Franţa, Olanda, în fine toţi partenerii occidentali ai României, Casa Regală, Biserica Ortodoxă Română şi chiar şi o parte din membrii PSD şi ALDE, precum ministrul demisionar Jianu sau Primarul Muncipiului Iaşi, în condiţiile în care până şi Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, a cedat presiunilor Preşedintelui Klaus Iohannis şi a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, dinspre indivizii imorali care susţin această greţoasă iniţiativă, dinspre propagandiştii lor din anumite televiziuni şi dinspre credulii care se lasă păcăliţi de respectiva propagandă ni se spune că dacă PSD şi ALDE au câştigat alegerile, au dreptul să facă orice, că aşa e democraţia.

Aşa că, dragi tovarăşi, hai să vedem puţin cum e cu democraţia. Democraţia nu este o dictatură cu mandat care se acordă o dată la patru ani. Decât poate în Rusia lui Putin, care numai democraţie nu e. Într-o democraţie adevărată, cetăţeanul nu are un cuvânt de spus doar atunci când îşi alege reprezentanţii, iar apoi aceştia au puterea să facă în numele cetăţeanului tot ce îi taie pe ei capul. Democraţiile din ziua de azi sunt democraţii reprezentative, dar nu dictaturi reprezentative, iar asta e valabil chiar şi atunci când alegerile sunt câştigate cu 90% din 90% (darmite când victoria a fost de 45% din 40%, adică 18%, ca la 11 decembrie 2016). Câştigătorii alegerilor primesc dreptul de a guverna, mai ales de a aplica măsurile din programul în baza căruia, teoretic, au câştigat alegerile, dar nu dreptul de acţiona discreţionar. Actul lor de guvernare şi de legiferare trebuie să realizeze într-un dialog permanent cu opoziţia parlamentară şi neparlamentară, cu societatea civilă organizată sau informală şi, în general, cu cetăţenii. Mai ales acum, în era internetului şi a telecomunicaţiilor extrem de rapide, consultările publice au devenit mult mai uşoare şi mai relevante, ele nu ar trebuie tratate ca nişte formalităţi organizate în pripă şi în silă, aşa cum s-a întâmplat luni, 30 ianuarie. Niciun guvernant şi nicio majoritate parlamentară nu au voie să uite că suveranitatea statului aparţine naţiunii, nu unor câştigători vremelnici al alegerilor, şi că opoziţia constructivă nu înseamnă să accepţi zâmbind orice ticăloşie a puterii politice. Care, de altfel, mai ales într-o democraţie, nu ar trebui să comită ticăloşii..

#abrogaţiapoiplecaţi

articol preluat de pe: marturiilehierofantului.blogspot.ro