97 de ani de la Unirea Basarabiei cu țara. Iată cum au marcat studenții din Republica Moldova acest moment la Constanța

97-de-ani-de-la-unirea-basarabiei-cu-tara

foto si articol – reporterntv.ro

Au trecut 97 de ani de la unirea Basarabiei cu ţara mamă în anului 1918, dar emoţia acelui moment încă mai există. Astăzi, studenţii de peste Prut care studiază la Universitatea Ovidius din Constanţa au deschis cea de-a 8-a ediţie a “Festivalului Basarabia” şi au vorbit despre misiunea lor în drumul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

27 martie 1918. O zi istorică ce a împlinit visul unei națiuni. Prin votul reprezentanților Sfatului Țării, Basarabia redevenea pământ românesc, iar Prutul, doar un hotar al prieteniei. În cinstea acelui moment înălțător, mai mulți tineri din Republica Moldova, studenți ai Universității “Ovidius” din Constanța, au dat startul Festivalului Basarabia, aflat la cea de-a VIII-a ediție. Aceștia au mărturisit cât de mult își doresc ca unirea cea mare să se repete.

Printre invitați s-a numărat și istoricul Puiu Hașotti care a vorbit despre momentul 27 martie 1918, dar și despre situația actuală a Republicii Moldova.

„În opinia publică românească este o oarecare confuzie. Unii dintre noi, unioniștii, dintre care fac și eu parte, cred că mai devreme sau mai târziu se va împlini alipirea Republicii Moldova la România și alții care consideră că este suficient ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană“, a spus istoricul Puiu Hașotti.
Festivalul Basarabia se va incheia duminică. Până atunci, organizatorii vă invită nu doar la dezbateri istorice, ci și la cofruntări sportive, cum ar fi un campionat de paintball și unul de fotbal.

articol preluat de pe http://www.reporterntv.ro/