28 martie 1661 – Se stinge din viaţă la Constantinopol, Vasile Lupu, domnitorul Moldovei, ctitor al bisericii Trei Ierarhi din Iaşi.

foto – Vasile Lupu (n.1596-d.1661), domn al Moldovei, 1634-1653 – cersipamantromanesc.wordpress.com
articol – cersipamantromanesc.wordpress.com

Vasile Lupu a avut două domnii în Moldova: aprilie 1634 – aprilie 1653; aprilie 1653 – iulie 1653.

De origine aromân din Albania, se numea Lupu Coci, veni împreună cu tatăl său, Nicolae Coci, mai întîi în Valahia (1611), în timpul domniei lui Radu Mihnea (1611-1616), apoi în Moldova.

A avut doi fraţi: pe Gheorghe – devenit mare paharnic, şi pe Gavriil – devenit hatman, precum şi o soră – Marga.

S-a căsătorit cu Tudosca, fiica marelui vornic al Ţării de Jos, Costea Bucioc. După moartea soţiei sale Tudosca, se va recăsători cu Ecaterina – o frumoasă caucaziană de la care va avea un fiu, pe Stefanita, ulterior domn al Moldovei.

Prin prestigiul său personal pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influenţa lui în răsărit era aşa de mare încît după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi. Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în 1640.

Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită “Trei Ierarhi” de la Iaşi, pe lîngă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avînt culturii bisericeşti. Mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărţi bisericeşti (“Carte românească de învăţătura duminicelor de peste an” – Iaşi 1643 ; “Răspunsuri la Catehismul Calvinesc” – Suceava 1645), dar şi o carte de legi, “Pravilele împărăteşti“.

În acest fel s-a mai facut încă un pas important în introducerea limbii române în biserică şi stat. “Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la “Cartea românească de învăţătură” (“Cazania“) a mitropolitului Varlaam, se adresa către “toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă“, arătîndu-se că s-a scris lucrarea pentru ca să “dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească“.

articol preluat de pe https://cersipamantromanesc.wordpress.com